Defrisarea masiva a padurilor din Romaniei

Si autoritatile in masura nu fac nimic...

Vocalele

Vocalele din limba româna

Vocala este un sunet al vorbirii din limba romana, la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol în cale.

Vocalele

Vocala A

Se scrie și se pronunță a, nu ea, după literele ș și j în rădăcina cuvântului: șa, șade, șapte, șase, deja, jale, jar (nu șea, șeade, șeapte, șease, dejea, jeale, jear).

Notă: În mod obișnuit, e alternează cu ea: deștept – deșteaptă, leg – leagă; potrivit cu regula de mai sus se stabilește însă alternanța e – a după ș, în rădăcina cuvântului, în formele flexionare ale adjectivelor și verbelor: deșert – deșartă (nu deșeartă), așez – așază (nu așează), înșel – înșală (nu înșeală), șed – șade (nu șeade).

Substantivele cu rădăcină terminată în ș și j, când sunt articulate, se scriu și se pronunță cu a, nu cu ea: coaja, păpușa, ușa (nu coajea, păpușea, ușea).

Vocala Ă

Se scrie și se pronunță ă, nu e, după ș, j, la nominativ – acuzativul și vocativul singular al substantivelor și adjectivelor fenimine de declinarea I: fruntașă, tovarășă, uriașă, ușă, coajă, grijă, plajă, șarjă (nu fruntașe, tovarășe etc.); de asemenea, la persoanele I plural și a III-a singular și plural ale indicativului prezent și la persoana a III-a singular a perfectului simplu: angajăm, înfățișăm, îngroșăm, îngrașă, îngroașă, angașă, furișă, îngrășă, îngroșă (nu angajem, îngrășem etc.)

Notă: Pluralul substantivelor și adjectivelor fruntașă, tovarășă, uriașă etc. se scrie și se pronunță cu e: fruntașe, tovarășe, uriașe.

Se scrie și se pronunță ă, nu e, după ș, j, la pluralul substantivelor terminate în –are: înfățișări, angajări (nu înfățișeri, angajeri), terminația –are alternând –ări.

În sufixele –ător, -ământ se păstrează ă și după ș: înfricoșător, îngrășământ (nu înfricoșetor, îngrășemânt)

Vocala Â

Se scrie â, nu î, în poziție medială (in cuvânt), în toate cuvintele (coborâsem, gând, mână, pâine, scânteie, ținând etc), cu excepția cuvintelor compuse sudate în care al doilea cuvând începe cu î (bineînțeles, oriîncotro, semiîntuneric etc.) și a cuvintelor derivate cu prefixe de la un cuvânt care începe cu î (neînvins, preîntâmpina, subânțeles etc.).

Se scrie și se pronunță â, nu ă, în cuvinte ca: întâi, până (nu întăi, pănă).

Se scrie și se pronunță â, nu ă, în sufixul verbelor derivate din onomatopee care au â în rădăcină, de felul lui cârâi, mârâi, scârțâi, vâjâi, zbârnâi (nu cărăi, mărăi, scărțăi, văjăi, zbărnăi etc.; exceptie face cuvantul: mormăi).

Se scrie și se pronunță –ând (nu –ind) în gerunziile verbelor de conjugarea I după consoanele ș și j: înfățișând, îngrășând, angajând (nu înfățișind, îngrășind, angajind). De asemenea, gerunziul verbelor a agrea, a crea este agreând, creând (nu agreind, creind).

Se scrie și se pronunță –ind (nu –ând) în gerunziile verbelor de conjugarea I a căror rădăcină se termină în i: apropiind, muind, tăind.

Vocala E

Se scrie și se pronunță e, nu ă, după  yliterele ș, j în rădăcina cuvântului: înșela, șes, ședea, jecmăni, jelanie, jelui (nu înșăla, șăs, șădea, jăcmăni, jălanie, jălui). Fac excepție unele cuvinte ca derivatele lui jar (jăratice, jărăgai, jări, jărui), respectiv derivatele lui șagă (săgalnic), șal (șăluț), șanț (șănțișor, șănțileț) și șatră (șătrar, șătroreasă, șătruță).

Notă: Trebuie evitată scrierea și pronuntarea a prunumelui reflexiv se: se duce, să se vadă (nu să duce, să să vadă).

Trebuie evitată de asemenea scrierea și pronunția dă, pă, cătră a prepozițiilor de, pe, către.

E inițial din cuvintele eu, el, ea, ei, ele, este, e, eram, erai, era, erați, erau, deși se rostește ie se scrie e, potrivit cu tradiția literară.

În neologisme, e inițial se scrie și se pronunță e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, erois, evident, examen, explozie (nu iecran, iecuator etc.).

De asemenea, e la început de silabă, precedat de vocală, în neologisme de tipul aed, alee, coexistență, idee, poem, poet se scrie și se pronunță e, nu ie.

Notă: De la această regulă fac excepție verbele a căror rădăcină se termină în i (atribui, constitui), care se scriu și se pronunță la persoana a III-a cu ie: atribuie, constituie.

În formele verbelor agreez, creez, scrierea și pronunțarea cu e sunt hustificate morfologic prin prezența terminației –ez adăugată la rădăcina verbului, terminată în e (agre-ez, cre-ez).

Se scrie și se pronunță (al) meu, (ai) mei (nu mieu, miei).

Se scrie și se pronunță e la sfârșitul cuvintelor formate cu sufixul –ețe: finețe, frumusețe, justețe, tinerețe (nu fineță, frumuseță, justeță, tinereță, care sunt rostiri regionale).

Este nerecomandabilă în limba româna pronunțarea deschisă a lui e accentuat înaintea unei silabe conținând un e: crède, fète, ièle, vedère, vèrde etc.

De asemenea, în cazurile în care există fluctuație regională în pronunțare între e și ă după consoanele ț, s, z, ș, j și uneori după r, se scrie și pronunță e: fețe, țepi, mătase, mese, sete, tuse, să lucreze, zece, șed, ședință, jertfă, reușit (nu feță, țăpi, mătasă, mesă, săte, tusă, să lucreză, zăce, șăd, șădință, jărtfă, răușit etc.).

Vocala I

Se scrie și se pronunță corect în limba româna i, nu â, după ț, s, z, j și după grupul st în rădăcina cuvintelor subțire, singur, zic, mașină, șină, jir, stinge (nu subțâre, sângur, zâc, mașână, șână, jâr, stânge etc.)

Notă: Se scrie și se pronunță i, nu â, în prepozițiile: din, prin, dintre, printre (nu dân, prân, dântre, prântre).

La sfârșitul unor pronume și adverbe: aceeași, aceleași, același, aceiași, însăși, însuși, înșiși, iarăși, totuși, se scrie i și se pronunță i scurt, nesilabic.

Se scrie și se pronunță i, nu e, în sufixul –atic: îndemânatic, tomanitic (nu îndemănatec, tomnatec).

La sfârșit de cuvând, în prularele de tipul francezi, moși, soși, vreji și în formele de persoana a II-a singular, indicativ prezent, de tipul cutezi, îngheți, îngrași etc., se scrie i și se pronunță i scurt, nesilabic.

Vocala Î

Se scrie î (nu â) în poziție inițială sau finală (înger, întâi, coborî, pârî) în toate cuvintele, precum și în poziție medială, în cazurile menționate mai sus la numarul §8. Scrierea cu î în poziție medială, în loc de â, este admisă și în numele propii de familiei, după dorința purtătorilor lor.

Vocala U

Nu se scrie și nu se pronunță u la sfârșitul cuvintelor terminate în diftongii ai, âi, ei, ii, oi, ui și în consoanele ǩ, ģ și č urmate de i nesilabic: tai, luai, lămâi, mei, auzii, pietroi, cui, mănunchi, ochi, vechi, unghi, arici, bici, cârmaci (nu taiu, luaiu, lămâiu, meiu, auziiu, pietroiu, cuiu, mănunchiu, ochiu, vechiu, unghiu, ariciu, biciu, cârmaciu etc.).

Leave a comment