Punctuatia – Doua puncte din limba romana

Doua puncte din gramatica limba româna

Două puncte anunţă vorbirea directă sau o enumerare, o explicaţie, o concluzie şi marchează totodată o pauză, în genere mai mică decât pauza indicată de punct.

Ele se pun atât la sfârşitul unei fraze sau grup de cuvinte din limba româna, cât şi în interiorul ei.

Erau în casa aceea trei oameni[:] Busuios, Iorgovan, Sofron. SLAVICI, O. I 269

Umblând baba, de colo-colo, rebegită de frig, vede pe fecioru-său răzimat cu şalele de-o stâncă şi prinde a-i grăi[:] “Aba, Dragomire maică, lumea se prăpădeşte de frig, şi tu stai şi cânţi din fluier!” VLAHUŢĂ, O. A 411

Două puncte se pun:

Înaintea unei vorbiri directe:

a)            După un verb de declaraţie:

Dl. Goe este foarte impacientat şi, cu un ton de comandă, zice încruntat[:] – Mam-mare, de ce nu mai vine? CARAGIALE, O. I 267

b)           După un verb de declaraţie subînţeles:

Şi, după ce mă încredinţai, numărând cu îngrijire, că eu şi Pisicuţa la un loc aveam tocmai şase picioare de vită, scosei 15 bani şi, dându-i somnorosului meu individ[:] – Tine, prietene: iaca 15 bani. HOGAŞ, M. N 56

c)            După un substantiv care anunţă vorbirea directă:

În minuntul acesta, strigătul[:] “Foc! Dăm foc la mânăstire!…”, repetat de mai multe glasuri, făcu pe călugări să-şi piardă cu totul minţile. ODOBESCU, I 90

După verbul care anunţă reproducerea unor zgomote sau sunete:

Căpitalul Cozmuţă s-a lăsat pe vine şi, întorcând spre undă cupa ispolului, a băut a dată[:] clonc! Ca şi cum ar fi sărit o broască din cele mari în bulboană. SADOVEANU, N. P 182

Înaintea citării unui text say grup de cuvinte din limba româna, a unui proverb, a unei zicale, a unui principiu:

O altă idee esenţială a lui Eminescu din aceată epocă e preocuparea… de valoarea etică a operei de artă[:]

“Voim ca piesele, de nu vor avea valoarea estetică mare, cea etică însă să fie absolută… nu numai să placă, ci să folosească, ba înainte de toate să folosească.” IBRĂILEANU, SP. CR 168

Înaintea unei enumerări, în descrieri sau naraţiuni:

Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere[:]

Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere. EMINESCU, O. I 31

Când cuvintele sau grupul de cuvinte care anunţă enumerarea se aşează la sfârşitul ei, se pun două puncte după enumerare:

Un mintean negru cu găitane de fir, cioareci la fel, cu pajeri pe genunchi, o mantie scurtă pe umeri, cizme-nalte în picioare, cu pinteni de argint; la coapsă un paloş scurt şi drept şi în mână o ţurcă de samur cu surguci[:] iată îmbrăcămintea sa. ODOBESCU, I 112

Înaintea unei explicaţii sau a unei dezvoltări cu privire la un obiect, la un fenomen:

Sultănica e leită-poleită răposatul[:] când se aprinde e vai de om, nu te poţi apropia cale de-o poştie; când vrea ceva, apoi vrea, nu se încurcă; de se mânie, apoi nu mai vede înaintea ochilor. DELAVRANCEA, D 11

De obicei aceste explicaţii şi dezvoltări sunt propoziţii apozitive care se raportează la o propoziţie regentă, întregindu-i înţelesul:

În mijlocul acestei buiguieli, un singur lucru era hotărât în gândul lui[:] că trebuia să se încredinţeze dacă e ori nu un cazan cu comoară acolo. SLAVICI, O. I 318

Deocamdata, eu numai atâta aş vrea să ştiu[:] ce plănuieşte Varvara asupra mea acuma. SADOVEANU, O. VIII 231

Se pot pune două puncte după cuvinte ca (de) exemplu, astfel, anume, iată, care anunţă explicări, precizări, exemplificări făcute de vorbitor la ceea ce s-a spus mai înainte:

Apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorităţii, care e compusă din pungaşi, din zbiri complici cu briganzii! exemplul[:] d. inspector care s-a-nvoit cu ţigancele. CARAGIALE, O. I 158

Astfel[:] fiindcă apogeul la care sufletul atinge,

Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri,

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge…? MACEDONSKI, O. I 162

Iată-l[:] preocupat şi grav, depănându-şi paşii mărunţi spre redacţie. VLAHUŢĂ, O. A 199

Două puncte se folosesc înaintea unei propoziţii sau cuvinte din limba româna care exprimă o concluzie sau o consecinţă:

Călăreţul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta ţarinii era deschisă[:] intră pe ea. SADOVEANU, O. I 369

În construcţiile în care verbul nu e exprimat, cele două puncte marchează locul verbului. În astfel de situaţii, în locul acestui semn de punctuaţie se poate folosi virgula sau pauza:

Sufletul nostru[:] un înger, inima voastră[:] o liră. EMINESCU, O. I 35

În uşa amvonului[:] draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetul, oameni cu părul vâlvoi. DELAVRANCE, H. T 7

Uneori două puncte apar şi între propoziţii principale. De exemplu, între două principale dintre care una are sens cauzal, pentru a accentua raportul de cauzalitate dintre cele două propoziţii sau grup de cuvinte:

Nu voi, tată, să usuce

Al meu suflet tânăr, vesel[:]

Eu iubesc vânatul, jocul;

Traiul lumii altii lese-l. EMINESCU, O. I 65

Veniţi[:] privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit! MACEDONSKI, O. I 62

Două puncte nu se pun între toate categoriile de coordonate principale; în exemplul:

Basmul meu e cam copilăros[:] dar pare-mi-se că nu e tocmai fără de folos. ODOBESCU, III 175

Folosirea acestui semn de punctuaţie (în loc de virgulă) între două propoziţii adversative nu este justificată.

Leave a comment