Cratima in ortografia limbii romane

Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe functii din limba romana. În unele cazuri cratima are caracter permanent (da-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l da) NU se scrie  dă îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, ţi il da.

Cratima in lingvistica  serveste la notarea convenţionala a unor elemente lipsite de independenţa, marcand, prin locul pe care îl ocupa, poziţia acestora (iniţiala, mediala sau finala)  în cuvant (litera sau covala î-, prefixul contra-, infixul -n-, articolul -ul, desinenta -uri, formantul -lea, sufixul -ist, radacina floar-) sau la punerea în evidenţa a silabelor (vocala in hiat: a-er); este utilizata in analiza metrica (Ne-n-te-les ra-ma-ne gan-dul …)

Cratima leagă:

- cuvinte pronuntate fara pauza;

- unele interjectii identice, repetate accidental;

- anumite prefixe pe baza derivatului;

- prefixele ne- si re- si  prepozitia de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care incep cu vocala i-, atunci cand se produce caderea acesteia;

- componentele compuselor cu un grad mediu de sudura, ale unor locutiuni si ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;

- articolul hotarat enclitic sau destinatia de undele cuvinte greu flexionabile;

- formatul final al numeralelor ordinare si fractionare de numeral cardinal corespunzator scris cu cifre;

- componente ale unor abrevieri.

Cratima desparte

- silabele unui cuvant pronuntat sacadat;

- segmenetle unui cuvant in cazul despartirii acestuia la capat de rand.

Cratima nu este precedata sau urmata de blanc.

Utilizarea cratimei se poate detalia dupa cum urmeaza. Astfel cratima:

1. Reda pronuntarea “legata” (insotita , uneori, si de anumite modificari fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu si existenta independenta.
2. Reda rostirea in tempo rapid a derivatelor cu prefizele ne- si re- de la teme care incep cu im-, in- si, neliterar, a compuselor cu prepozitila de de la acelasi tip de teme (ne-mpacat, ne-ncetat, a re-mparti, a re-ncalzii fata de rostirea cu tempo lent neimpacatm neincetat, a reinparti, a reincalzi)
3. Marcheaza limitele dintre silabele unor cuvinte rostite, cu valoare stilistica (Ne-mer-ni-cu-le!)
4. Serveste la atasarea unor sufixe si prefixe (ex-ministru, poe-esc)
5. Uneste cuvintele compuse sau elemente ale acestora: mai-mult-ca-perfect
6. Uneste componentele unor locutiuni: calea-valea
7. Uneste componentele unor substantive denumind un grad de rudenie sau relatii sociale insotite de un adjectiv posesiv (cu sau fara apocopa):mama-ta / ma-ta, sora-ta / sor-ta, stapana-sa, taica-su / ta-su.
8. Leaga articolul hotarat enclitic sau desinenta de cuvinte greu flexionabile, in cazul:
   a) numelor literelor si sunetelor:x-ul, x-uri;
   b) substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le, 11-le;
   c) imprumuturilor si numelor de locuri a caror finala prezinta deosebiri intre scriere si pronuntare: acquis-ul, Bruxelles-ul; IMPORTANT: Se recomanda atasarea fara cratima a articolului sau a desinentei la imprumuturile – chiar neadaptate sub alte aspecte – terminate in litere din alfabetul limbii romane pronuntate ca in limba romana: boardul, boardurile, clickul, clickurile, trendul, trendurile
9. Cratima leaga formatii de cuvinte -lea, -a, la numeralele ordinale si -ime la numeralele fractionare de numeralele cardinale corespunzatoare scrise cu cifre (cifre romane sau arabe): al XI-lea, a 11-a, 14-imi;
10. Cratima mai marheaza omiterea unei secvente din interiorul cuvantului in abrevierile discontinui: ad-tie, d-ta, P-ta, pentru administratie, dumneata, Piata;
11. Se pastreaza in abrevierile compuse scrise cu cratima: lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est;
12. Cratima mai poate lega unele interjectii identice, repetate accidental: bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, hai hai, ham-ham;
13. De asemenea mai poate lega cuvinte care se repeta identic: doar-doar, foarte-foarte, mai-mai, prea-prea sau cu unele modificari incet-incetisor, singur-singurel;

În limba româna, ca semn de punctuaţie, cratima (liniuţa de unire sau de despărţire) se foloseşte:

a) În repetiţii, când cuvântul repetat (substantiv, adjectiv, adverb, interjecţie) formează o unitate:

b) În interiorul unor expresii formate din două substantive, un substantiv şi un adverb, din două adverbe sau in două interjecţii, de exemplu: calea[-]valea, câine[-]câineşte, ici[-]colo, nitam[-]nisam, talmeş[-]balmeş, târâş[-]grăpiş, trosc[-]pleosc Ietc.

c) Cratima se foloseste intre două numerale, pentru a arăta că indicaţia numerică e aproximativă:

d) Între cuvinte care arată limitele unei distanţe, ale unui interval de timp:

Gânduri [-] gânduri… treceau prin cugetul lui Dănilă. GALACTION, O. I 167

La început nu văcu nimic, apoi încet [-] încet începu să vadă. GALACTION, O. I 322

He [-] he [-] he [-] he ! că bune tinereţe ai mai avut! SADOVEANU, D. Î 203

Notă: În această situaţie este posibilă şi folosirea virgulei:

Începu a se strânge în cete, cete şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. NEGRUZZI, I 154

Pe cer nouri: ici [-] colo clipesc stele. SADOVEANU, O. VI 282

Numai când silea pe Sultănica să mestece doi [-] trei dumicaţi, se socotea în rai. DELAVRANCEA, S 50

Notă: În această situaţie este posibilă folosirea virgulei:

Ce focul, bade, te ţine
De nu vii seara la mine
Batăr la două [,] trei zile?

JARNIK-BÂRSEANU, D 237

Şoseaua Bucureşti [-] Ploieşti.

Perioada 1 ianuarie [-] 31 martie.

1 [-] 250 km.

E bine să se scrie orele 14 [-] 16 sau între orele 14 şi 16. Formula între orele 14 [-] 16 este greşită.

Sufixe si prefixe din limba româna

Sufixul în limba româna

Sufixul este o îmbinare de sunete (litere din alfabet) sau un singur sunet care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi

Sufixele –ărie, -erie. Trebuie să se facă distincție între aceste sufixe, cel dintâi fiind legat de sufixul –ar: bere – berar – berărie (nu bererie), iar celălalt legat de sufixul –er sau independent: frizer – frizerie, loterie (nu frizărie, lotărie).

Sufixele  –ean, -eală, -eață. Sufixele –ean (fem. –eană, eancă), -eală, -eață se scriu și se pronunță cu ea după consoane, chiar după ș, j: ieșean, mureșean, blăjean, clujean (nu ieșan, mureșan, blăjan, clujan) ca și muscelean, greșeală, oblojeală (nu nu greșală, oblojală); roșeață (nu roșață).

După vocale, sufixele –ean, -eală se scriu și se pronunță ­–ian, -ială: buzoian, croială (nu buzoean, croeală).

Sufixele –ământ. Sunetul ă se păstrează și derivatele de la cuvintele a căror rădăcină se termină cu ș: îngrășământ (nu îngrășemânt).

În limba româna se scrie și se pronunță simțământ (nu simțimânt) și despărțământ (nu despărțimânt), dar fiind că aceste cuvinte s-au format (cu litere din alfabet) după modelul derivatelor de la verbele de conjugarea I: învățămâny, legământ.

Sufixele  –(ț)ie, -(ț)iune. Pentru scrierea și pronunțarea cu –(ț)ie sau cu –(ț)iune se va avea în vedere criteriu istoric și tradiția literară.

În limba româna se va scrie și se va pronunța achiziție, casație, discuție, explozie, iluzie, inflație, dar ficțiune, moțiune, natiune, pasiune.

Nu sunt recomandate formele acție, ficție, nație.

Numai când motivele semantice au despărțit cele două tipuri de cuvinte se vor folosi scrierea și pronunțarea cu –(ț)ie, cât și cu –(ț)iune: divizie (unitate militară) și diviziune (împărțire), reacție (chimică) și reacțiune (politică), porție (de mâncare) și porțiune (de teren), rație (alimentară) și rațiune (judecată).

Notă: Se pronunță –(ț)i-e (2 silabe), -(ț)i-u-ne (3 silabe), nu –(ț)ie (1 silabă), -(ț)iu-ne (2 silabe).

Prefixul în limba româna

Prefixul sau afixul reprezinta literele din alfabet sau grupul de litere, care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat cu forme gramaticale noi (nu este obligatoriu)

Prefixul ex- cu sensul „fost” este singurul prefix ale cărui derivate se scriu întotdeauna cu cratimă între prefix și cuvântul de bază: ex-director, ex-ministru.

Prefixul ne-, re-. Derivatele cu prefixele ne-, re- urmate de o temă care începe cu î- se scriu cu cratimă când vocala î este elidată: ne-nfricat (față de neînfricat), re-ntoarcere (față de reîntoarcere).

Prefixul în-. Prezența prefixului în- impune scrierea cu nn când se alătură cuvinte care încep cu n: înnoda (derivat de la nod), înnoi (derivat de la nou), înnora (derivat de la nor).

Când formează derivate de la cuvintele care încep cu b sau p, în- devine îm- prin asimilare: îmbolddi (de la bold), împărți (de la parte).

Se scrie înalt, înainte, înapoi (nu înnalt, înnainte, înnapoi), aceste cuvinte fiind compuse din în+alt, în+ainte, în+apoi.

Se scriu și se pronunță cu un singur n cuvintele în care nu se simte prezența cuvântului primitiv începător cu n: înăbuși, îneca, înota.

Prefixul în- și in- (i-). Se scrie și se pronunță încasa (nu incasa), dat fiind că acest cuvânt s-a format în limba română cu ajutorul prefixului în-. Se scrie și se pronunță incarna, intitula, nu încarna, întitula, pentru că sunt cuvinte împrumutate.

Notă: Se scrie imbold (nu îmbold), deoarece avem a face cu un cuvânt format după modelul lui impuls.

În unele cuvinte recente se rostește și se scrie greșit prefixul în-: înluminat / inluminat. Potrivit cu rostirea originară, acest cuvânt trebuie scris iluminat.

Prefixul între-. În limba româna se scrie și se pronunță întreprindere (nu intreprindere).

Prefixul con- și co-. Prefixul con- apare în concentățean, consătean și, cu schimbarea lui n în m prin asimilare, în compatriot, compătimi. Se scrie și se pronunță însă conațional, corupt (nu connațional, conrupt); din cauze fonetice con- a devenit co-, prefix existent și în derivate de la cuvintele începătoare cu vocală: coexista, coopera.

Prefixul des-. Prefixul des- devenit dez- în derivatele de la cuvintele începătoare cu b, d, g, v, m, n, l, r sau cu vocală. Se scrie și se pronunță deci: descoase, desface, deshăma, despărți, destroieni, dar: dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezveli, dezminți, deznoda, dezlega, dezrădăcina, dezamăgi, dezaproba, dezechilibra, dezuni.

Nota1: În derivatele de la cuvintele începătoare cu s, ș, j, prefixul des- s-a redus la de-: desăra, desărcina, deșela, dejuga. Se scrie și se pronunță dezice, dar deszăpezi, deszăvorî.

Nota2: În limba româna se scrie și se pronunță deschide, dezgheța, nu deșchide, dejgheța.

Prefixul  dis-. Se scrie și se pronunță dispreț (nu despreț), distructiv (nu destructiv), paralel cu disprețui, distruge.

Prefixul răs-. Prefixul răs- a devenit răz- în derivatele de la cuvintele începătoare cu b, d, g, j, n. Se scrie și se pronunță deci: răsalaltăieri, răscoace, răsfoi, răspăr, răsturna, răszice, dar răzbate, răzbuna, răzda, răzgândi, răzjudeca, răznepot.

Prefixul trans-. Prefixul trans- rămâne neschimbat, indiferent de sunetul începător al cuvintelor la care se atașează: transatlantic, transborda, transfigura.

Notă: În tranzitiv, tranziție, cuvinte neanalizabile, s-a produs transformarea lui s în z, normală înaintea vocalei.

Alăturarea prefixului trans- la cuvinte care încep cu s impune scrierea cu ss în derivate ca transsaharian, transsiberian, transsubstanțiere (dar nu și în transcrie).

Prefixul ante- și anti-. Trebuie să se facă distincție între aceste două prefixe, dintre care cel dintâi e legat de ideea de „înainte”, iar celălalt de „împotrivă”. Se va scrie și se va pronunța deci: antediluvian, antepenultim, dar antipoetic, antisocial, antitific.

Notă: În limba româna se scrie și se pronunță însă anticameră, potrivit cu forma acestui cuvânt în limba de unde a fost împrumutat.

Prefixul Formele negative ale perticipiului și gerunziului care au adverbul mai între prefix și verb se scriu într-un cuvânt: nemaiauzit, nemaipomenint, nemaivăzut, nemaiavând, nemaiștiind.

Prefixul Derivatele de la cuvintele compuse din abrevieri literale se scriu cu caratimă înaintea sufixului I.T.B.-ist.

Consoanele duble din Limba Româna

Consoanele duble se scriu numai acolo unde redau o realitate fonetică. Astfel, în accelera, accent, primul c notează sunetul k, iar al doilea sunetul č.

Notă: Se scrie și se pronunță bacil, sugera, sugestie (nu baccil, suggera, suggestie).

Consoane duble se scriu și se pronunță  în cuvintele formate cu prefixe când consoana finală a prefixului e aceeași cu consoana inițială a rădăcinii.

Se scrie și se pronunță nn în derivatele formate cu prefixul în- când cuvintele de bază încep cu n: înnoda, înnopta, înnoi.

Notă: Se scrie un singur n în îneca, înota, deoarece nu se mai simt elementele componente (nu înneca, înnota). De asemenea, se scrie înainte (compus din în+ainte) și înalt (nu înnainte, înnalt).

Se scrie și se pronunță rr în cuvintele formate cu prefixul inter- când cuvintele de bază încep cu r: interregn.

Se scrie și se pronunță ss în derivate cu prefixul trans- ale căror cuvinte de bază încep cu s: transsiberian.

Se scrie și se pronunță un singur s în cuvintele casă, masă, rasă indiferent de sensul lor (nu se scrie cassă, massă, rassă).

Se scrie și se pronunță celălalt nu cellalt.

Consoanele din Limba Româna

Consoanele din limba romana reprezinta acel sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator atunci cand întâmpină obstacole.

Consoana B

Se scrie și se pronunță în limba româna b, nu v, în numele lunilor: februarie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie (nu fevruarie, septemvrie, octomvrie, noiemvrie, decemvrie).

Consoana C

Se scrie c și se pronunță în limba româna č în cuvintele: aprecia, cifră, cilindru, ciment, civil, lucenă, viciu (nu apreția, țifră, țilindru, țiment, țivil, luțernă, vițiu).

Consoana H

Se scrie și se pronunță în limba româna h, nu ch, în cuvintele: arheolog, arhitect, psiholog, tehnic și în derivatele lor (nu archeolog, architect, psicholog, technic).

Se scrie și se pronunță h în cuvintele: hegemon, hexametru, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel (nu egemon, exametru, ibrid, idrogen, ipodrom, otel).

Notă: Se scriu și se pronunță fără h cuvintele: coerent, coeziune, ipocrit, ipotecă, umor (vezi Indexul de cuvinte).

Consoana G

Se scrie g și se pronunță în limba româna ğ în cuvintele: cortegiu, naufragiu, omagiu, ravagiu, solfegiu etc. și în cuvintele derivate: naufragiat, omagial etc. (nu cortej, naufraj).

Consoana J

Se scrie și se pronunță j în cuvintele formate cu sufixul –aj: abataj, afișaj, aliaj, foraj, isntructaj, mesaj, pasaș, peisaj, personaj.

Notă: În familia unor cuvinte coexistă formele cu j alături de cele cu ge, gi: catilaj-cartilaginos, mesaj-mesager, pasaj-pasager, dirija-dirigent/diriginte.

Consoana S

Înainte de l, m, n se scrie și se pronunță s, nu z, în cuvintele: căsnicie, desluși, sâmntână, sminiti, smuci, trasni, trosni (vezi mai jos însă §79 și Dictionar – Indexul de cuvinte)

Se scrie și se pronunță în limba româna s, nu z, în neologismele terminate în –asm(ă), -ism(ă) și în derivatele lor: fantasmă, fantasmagoric, marasm, plasmă, pleonasm, prismă, prismatic, sarcasm (nu fantazmă, marazm, pleonazm, sarcazm etc.).

Se scrie și se pronunță în limba româna s, nu z, în cuvintele formate cu sufixul –ism: evoluționism, diletanism, sofism (nu evoluționizm, diletanizm, sofizm).

Se scrie și se pronunță în limba româna s, nu z, în cuvintele: chermesă, chintesență, disident, disidență, grimasă, premisă, sesiune (nu chermeză, chintezență, dizident, dizidență, grimază, premiză, seziune).

Se scrie și se pronunță s în cuvintele cens, sens și în derivatul sensibil, dar se scrie și se pronunță z în cenzitar, senzație, senzorial, senzitiv, senzual.

Se scrie și se pronunță s, nu ș, în cuvintele deschis, scenă, schimba, stofă (nu deșchis, șcenă, șchimba, ștofă).

Consoana Ș

În limba româna se scrie și se pronunță obișnuit, pașnic, veșnic (nu obicinuit, pacinic, vecinic).

Consoana X

Se scrie x și se pronunță cs în limba romana în cuvinte ca: exacerba, expediției, explozie, hexametru, oxid etc. Se scrie x și se pronunță gz în cuvinte ca: exact, examen, exantematic, exemplu, exil etc.

Consoana Z

Înainte de b, d, g ,v în limba româna se scrie și se pronunță z, nu s azvârli, brazdă, zbor, zgomot. Fac excepție unele neologisme ca: aisberg, glasbeton, glasvand jurisdicție.

Înainte de l, m, n se scrie și se pronunță z, nu s, în cuvintele: cazna, gleznă, izlaz, izmă, zmeu, zmeură (nu casna, glesnă, islaz, ismă, smeu, smeură)(vezi însă §70 și Dictionar – Index de cuvinte).

Prefixul ­dez- înainte de b, d, g, l, m, n, r, v și înainte de vocale se scrie și se pronunță dez-: dezbatere, dezdoi, dezgropa, dezlega, dezmierda, deznoda, dezrădăcina, dezveli, dezamăgi, dezarma, dezumfla (nu desbatere, desdoi, desgropa, deslega, desmierda, desnoda, desrădăcina, desveli, desamăgi, desarma, desumfla).

Prefixul trans-, de dată mai recentă, își păstrează în scris și în pronunțare forma originală cu s și când e urmat de b, d, l, m, v sau de vocală: transalantic, transborda, transdanubian, translator, transmite, transversal (nu tranzborda, tranzdanubian etc.).

Se scrie și se prononță bez,iz, răz înainte de b, d, g, l, m, n și v: bezmetic, beznă, izbi, izgoni, răzbate, răzgândi, răzleț, răzvrăti (nu besmetic, besnă, isbi, isgoni, răsbate, răsgândi, răsleț, răsvrăti).

Se scrie și se pronunță z în limba romana în cuvintele derivate cu sufixul –nic care au rădăcina terminată în z: groaznic, orbaznic, paznic (nu groasnic, oreasnic, pasnic).

Se scrie și se pronunță z, nu s, în următoarele cuvinte: bazin, cenzitar, cenzură, dizolvare, furniza, furnizor, regiza, regizor, taranzitiv, viteză (nu basin, censitar, censură, disolvare, furnisa, furnisor, regisa, regisor, transitiv, vitesă).

Grupul de consoane CV, CU, CH

Se scrie și se pronunță cv în urmatoarele cuvintedin limba romana: acvariu, cvintet (nu aquarium, quintet); se scrie și se pronunță cu în cuvintele: acuarelă, ecuație, ecuator (nu aquarelă, equație, equator, nici acvarelă, ecvație, ecvator); se scrie ch și se pronunță ǩ în cuvintele: chintal, chintesență (nu quintal, quintesență, nici cvintal, cvintesență); de asemenea chirilic (nu cirilic).

Grupul de consoane GV, GU, GH

În împrumuturi recente se scrie și se pronunță gv în lingvistică, gu în lingual, gh(pronunțat ģ) în drogherie.