Blancul

Blancul din limba romana

Blancul în limba româna consta în absenţa oricarui semn.

Cuvintele se delimiteaza grafic prin blancuri  potrivit statutului lexico-gramatica si sensului lor, functia principala a blancului fiind aceea de semn de delimitare si separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (Anul Nou, cate unu, douazeci si unu, Evul Mediu), ale locutiunilor (alta data „in alta imprejurare”) si ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (cate o data).

Blancul are rol distinctiv, diferentiind secvente identice ca sunete constitutive, dar care, despartite prin blanc, reprezinta un grup de cuvinte (nici un conjunctie + numeral), in timp ce, se scrie „legat”, alcatuiesc un cuvant (!niciunu adjectiv pronominal).

El poate compensa absenta punctului intre initialele majuscule ale unei abrevieri: I D E B pentru  Intreprindere de Distributie a Electricitatii; actualmente se prefera insa in aceste cazuri suprimarea si a blancurilor, mai economica.

Leave a comment