Subordonarea

Subordonarea în limba româna

Subordonarea reprezina un raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt.

Propoziţiile subiective şi predicative nu se depart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor faţă de regentă.

Nici vorbă că ar râde cine i-ar şti aceste gânduri. MACEDONSKI, O. III 28

Ce simţea era că… va intra într-un necunoscut prăpăstios. MACEDONSKI, O. III 22

Propoziţia atributivă:

a)            Atributiva explicativă (izolată) se desparte prin virgulă de cuvântul sau grupul de cuvinte din limba româna pe care le determină:

Mesrur a adus pe Abu-Hasan într-altă odaie[,] unde aşteptau o droaie de cântăreţe. CARAGIALE, O. II 268

b)           Atributiva desterminativă (neizolată) nu se desparte prin virgulă de cuvântul pe care îl determină:

El putea să fie asemănat şi cu un om care ar fi primit o zdravănă lovitură în creştetul capului. MACEDONSKI, O III 81

Într-un săltar, acolo mai avem nişte chei pe care le-aş şi putut întrebuinţa. SADOVEANU, O. VIII 418

Regula se aplică şi când propoziţia determină un grup de cuvinte (substantiv + atribut):

Genele răsfrânte li s-au albit de pulberea măruntă din bolovanii de piatră care izbesc de dimineaţa până seara. DELAVRANCEA, O. I 225

Propoziţiile completative directe şi indirecte se desparte de obicei prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei:

Ce ştiu[,] nu vreau să ţin secret. COŞBUC, B. I 61

Cui e obişnuit cu mersul trenurilor[,] o oprire în afară de cele prevăzute în itinerar îi dă de gândit. CARAGIALE, O. I 294.

Completivele directe şi indirecte aşezate după regentă nu se despart prin virgulă de aceasta:

D. Georgescu nu ia seama că muzica a plecat. CARAGIALE, O. II 5

Propoziţiile completive de agent în general nu se despart prin virgulă de regenta lor:

Am procedat, mai întâi, la examinarea resturilor de limbă tracă şi iliră, insistând asupra precauţiilor ce trebuie luate de cine operează cu elemente de limbă nesigure. AL. ROSETTI, Istoria limbii române, vol al II-lea (1962), p 127

Propozitia circumstanţială de loc se desparte prin virgulă când e aşezată înaintea regentei şi când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Când a început iapa a fugi, unde pica nuca[,] pica şi din Talpa-Iadului bucăţica. CREANGĂ, P 101

dar:

Unde mi-ai poruncit mă duc (subînţeles: nu în altă parte).

Aşezată după regentă, ea nu se desparte prin virgulă:

Ştiinţa sfârşeşte acolo unde născocirea începe. MACEDONSKI, O. III 74

Propoziţia circumstanţială de timp aşezată înaintea regentei se desparte prin virgulă când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Când îmi cobărâi ochii[,] părintele Pantelimon zâmbea. SADOVEANU, O. V 507

Când vreau eu o să vin (subînţeles: nu cînd vrei tu).

Aşezată după regentă, ea nu se mai desparte prin virgulă:

Frica i se risipi când îi văzu aşa, înspăimântător de trişti şi de singuri. SADOVEANU, O. VIII 367

Cînd propoziţia temporală e aşezată după o regentă care cuprinde un complement circumstanţial sau o propoziţie circumstanţială, ea se desparte prin virgulă:

Nevasta a murit de mult[,] de pe când eram om teafăr. SADOVEANU, O. V 530

L-am observat de departe[,] pe când eram în dreptul cofetăriei. SADOVEANU, O. VIII 419

Propoziţia cauzală se desparte de regenta ei prin virgulă, indiferent de locul pe care îl are în frază:

Fiindcă ziua aceea era cea din urmă zi de târg[,] viaţa care se zbătuse la Râureni atâtea zile se readunase îndârjită. GALACTION, O. I 262

La toată lumea plăcea[,] fiindcă era om deştept şi blând. CARAGIALE, O. II 223

Dacă însă prin formularea cauzalei autorul ţine să arate că ea exprimă singura cauză (sau singurele cauze) care justifică acţiunea din regentă, cauzala nu se mai desparte prin virgulă, indiferent de locul ei faţă de regentă:

Te cert atât de aspru pentru că n-ai învăţat nimic (subînţeles: nu pentru că nu ştii sau pentru un alt motiv).

Pentru că n-ai învăţat te cert (subînţeles: nu pentru un alt motiv).

Propoziţia finală se desparte de obieci de regentă prin virgulă, când se află înaintea acesteia:

Ca să ajungem la epoca instituirii ei[,] trebuie să suim aproape de leagănul bisericii. CARAGIALE, O. II 174

După regentă, propoziţia finală se desparte prin virgulă numai când vrem să subliniem că ea nu-i un element esenţial în frază:

Se duce drept la frate-său[,] ca să-i ducă bucuria. CREANGĂ, P 44

Propoziţiile finale introduse prin conjuncţia de nu se despart prin virgulă:

În toate zilele se ducea el la un puţ de aducea apă pentru casă. ISPIRECU, L 386

Propoziţia circumstanţială de mod se desparte prin virgulă când e aşezată înaintea propoziţiei regente şi când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Fără să se turbure cât de cât de neajunsuri[,] Pandele călca întâia oară pe cale cunoştinţelor înalte. MACEDONSKI, O. III 57

Ca şi cum ar fi lunecat înadins pe lângă punctul meu de întrebare[,] se aplcă în mod foarte firesc. HOGAŞ, M. N 102

dar:

Cum ai vrut tu s-a întâmplat (subînţeles: nu cum am vrut eu).

După regentă, propoziţia modală se desparte prin virgulă când nu se insistă asupra ei:

Copacii Cişmigiului, cît şi casele de pe uliţele din vale, spărgeau întunericul cu înfăţişarea lor[,] după cum bătea vântul. MACEDONSKI, O III 56

Subordonatele consecutive se despart în genere prin virgulă de regentă:

Încep a i se încurca cărările[,] încât nu se mai pricepe… încotro să apuce. CREANGĂ, P 201

I-oi face eu cumătrului una[,] de şi-a muşca labele. CREANGĂ, P 29

Aşezate imediat după predicatul regentei, consecutivele introduse prin de nu se despart prin virgulă:

Cloncănirile deznădăjduite ale cloştelor răsunau de luau auzul. MACEDONSKI, O. III 50

Subordonatele concesive, aşezate înainte sau după regentă se desparte întotdeauna prin virgulă:

Cu toate că întunericul s-a lăsat deplin[,] domnişoara vede. SADOVEANU, O. III 173

Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una cu două[,] măcar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. NEGRUZZI, I 172

Propoziţiile condiţionale sau grupul de cuvinte din limba româna, când nu se insistă în mod deosebit asupra lor, se despart prin virgulă:

Dacă ar fi fost după Georgescu[,] nici Virgiliu, nici Horaţiu n+ar fi fost în facultate. CARAGIALE, O. II 31

Aş fi ajuns cu înghiţitul la capătul celalt al năfrămii[,] dacă nu mă oprea la timp măruntul meu călugăr. HOGAŞ, M. N 125

Propoziţiile opoziţionale şi cumulative se despart prin virgulă de regenta lor:

Află că fiul se îndeletniceşte cu mofturi[,] în loc să înveţe carte. CARAGIALE, O. V 323

Pe lângă că era curat[,] apoi obişnuia să se îmbrace foarte elegant. CARAGIALE, O. I 307

Propoziţiile instrumentale, sociative, de excepţiei şi predicative suplimentare în general nu se despart prin virgulă de regenta lor:

Cu ce arde acolo ştiu c-ar trăi boiereşte un an de zile tot satul. REBREANU, R. II 109

Fugeau toţi în toate părţile cu ce apucau a lua. GHICA, S 319

N-a stat mult pe gânduri spre a vedea că alta nu-i mai rămâne decât să spele degrabă putina. CARAGIALE, O. II 232

Ipate se trezeşte într-o zi cu socru-său că vine şi-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P 169

Propoziţiile de orice fel, intercalate în propoziţia regentă, se despart prin virgule:

În cap mergeau[,] ca să deschidă drumul[,] dorobanţii cu gârbace. ODOBESCU, O 73 [finală]

Căpitalul era înduioşat şi simţea că[,] dacă ar deschide gura[,] l-ar năpădi plânsul. REBREANU, P. S 83 [condiţională]

Considerate incidente, propoziţiile intercalate într-o frază sau într-o propoziţie redată în vorbire directă (sau care urmează unei astfel de fraze sau propoziţii) se pun între virgule sau linii de pauză:

– Ia citeşte-mi-o şi mie[,] zise Grigoriţă cum stătea cu faţa-n sus şi căsca[,] să văd ce prostie ai scris. HOGŞ, DR 27

Am să-l trimet[,] răspunse ea scurt. HOGAŞ, DR 80

Iar pe la capătul albiuţei am găsit câteva rubiele, puse în turci[,] se vede[,] la capul copilei. CREANGĂ, A 21

Leave a comment